Poze, Cronica si Filmari: Concert GUANO APES la Tuborg Green Fest

de Morrison

Poze, Cronica si Filmari: Concert GUANO APES la Tuborg Green Fest

Guano Apes au cantat la Tuborg Green Fest pe 5 septembrie in fata a aproximativ 30.000 de persoane in Parcul Izvor din Bucuresti. In deschidere i-am putut vedea pe Herbalizer, Zdob si Zdub si AB4.

Germanii au facut un show destul de bun iar playlistul a inclus mai toate hiturile trupei reunite dupa 5 ani de pauza. Publicul exceptional, organizarea brici, bere buna si ieftina, totusi...cam multa lume.. MULTA, a dracu de multa lume si mult praf.

Oricum, felicitari Emagic si multumiri Tuborg pentru o seara reusita.

O cronica de concert gasiti aici:

Cronica Guano Apes la Tuborg Green Fest

O galerie foto a concertului Guano Apes gasiti accesand link-ul de mai jos: (pozele sunt facute din public)

Poze Guano Apes in concert la Tuborg Green Fest

Poze cu publicul la Tuborg Green Fest gasiti aici:

Poze cu Publicul la Guano Apes / Tuborg Green Fest

Trei piese filmate cu Guano Apes gasiti pe ROCKTUBE aici:

Filmari Guano Apes la Tuborg Green Fest

Comunicatul Organizatorilor:

Cea de-a doua zi a festivalului Tuborg Green Fest a fost dedicata exclusiv muzicii rock! Aproape 30 000 de oameni au venit in Parcul Izvor din Capitala, incepand cu ora 15:00 pentru a petrece impreuna cu cei de la AB4, Zdob si Zdub, The Herbaliser si Guano Apes. Seria de concerte Tuborg Green Fest continua si astazi cu ziua special dedicata pop-rock-ului romanesc unde pe scena vor urca Publika, Mandinga si Vita de Vie, seara urmand a fi incheiata de un impresionant show live marca Stefan Banica & Friends. Accesul publicului este gratuit pentru toti participantii la festival si se va face incepand cu ora 15:00 pe la cele doua intrari din Parcul Izvor (prin Strada B.P. Hasdeu colt cu B-DUL Natiunilor Unite, si prin Splaiul Independentei in dreptul statiei de metrou Izvor) In cazul aparitiei fenomenelor meteo nefavorabile, tuturor participantilor le este recomandat sa isi aduca pelerina de ploaie, accesul cu umbrele nefiind permis in spatiul de festival.

Fanii muzicii rock au avut ieri numeroase motive de bucurie: proaspat intorsi din Italia unde au inregistrat un nou album, membrii AB4 au fost cei care au deschis cea de-a doua zi de festival. In afara de hiturile ce i-au facut celebrii, AB4 a interpretat pe scena Tuborg Green Fest si piese noi pe care fanii le vor putea regasi pe noul album. Show-ul a continuat cu ritmurile etno ale Zdob si Zdub care au reusit sa incalzeasca atmosfera si publicul de toate varstele cu piese precum „Bunica bate toba” sau „DJ Vasile”. Zdob si Zdub au fost urmati pe scena de The Herbaliser care printr-un show live de exceptie bazat pe melanjul inedit de hip-hop, rare groove, funk si jazz si prin elementele deosebite de lumini si proiectii scenice, au adus o noua savoare festivalului de muzica din Bucuresti.

Spre extazul celor aproape 30 000 de persoane prezente aseara in Parcul Izvor, la ora 21:30 una dintre cele mai cunoscute trupe rock din Europa, Guano Apes, s-a urcat pe scena unde pentru aproape o ora si jumatate a oferit un show live ce a zguduit capitala. „You can’t stop me” si „Money & Milk” au fost piesele ce au dat startul concertului germanilor. Ele au fost urmate de hituri precum „Quietly”, „Open Your Eyes”, „No Speech”, „Pretty in scarlet” sau „Break the line”. Din show-ul live parte a turneului de reunire al trupei nu puteau lipsi piesele care le-au adus celor de la Guano Apes faima la nivel mondial: „Sorry” si „Big in Japan”. Publicul prezent la concert nu i-au lasat sa plece acasa, Guano Apes intorcandu-se pe scena in numeroase randuri spre extazul zecilor de mii de fani prezenti care au avut ocazia sa se bucure pentru prima data in Romania de varianta live a pieselor ajunse deja clasice: „All I wanna do”, „We use the pain” sau „Lords of the bords”. Petrecerea nu s-a oprit insa dupa terminarea concertelor, ea mutandu-se dupa ora 23:00 in cortul Silent Disco unde DJ invitati au mixat timp de trei ore pentru toti cei prezenti.

Amatori de muzica buna si bere rece de calitate s-au bucurat din plin de extra-atractiile prezente in spatiul de festival. Publicul care a venit ieri la Tuborg Green Fest a avut ocazia sa se tatueze in stilul celor de la Discovery LA INK, sa invete sa manuiasca poiuri si sa ia lectii de percutie si jonglerie.

Festivalul Tuborg Green Fest continua si astazi cu cea de-a treia zi care va aduce nume importante ale zonei de pop-rock din Romania. Headliner-ul ultimei zile de festival, Stefan Banica promite un concert spectaculos si diferit fata de cele cu care si-a obisnuit deja fanii, un show creat special pentru acest eveniment. Alaturi de artist se vor urca pe scena si cativa dintre cei mai buni prieteni ai lui: Andra, Bodo si A.G. Weinberger.

Accesul la Tuborg Green Fest este gratuit pentru toti participantii! Accesul cu umbrele in spatiul de festival nu va fi permis in nicio imprejurare! In cazul aparitiei fenomenelor meteo nefavorabile, toti spectatorii sunt sfatuiti sa isi aduca pelerinele de ploaie!

Tuborg Green Fest a facut inconjurul Europei si nu numai alaturi de artisti si trupe precum Red Hot Chili Peppers, Metallica, Linkin Park, Franz Ferdinand, Cypress Hill, David Guetta, Faithless, Kasabian sau Whitesnake. Romania ajunge pe harta evenimentelor Tuborg Green Fest, alaturi de festivaluri precum Exit (Serbia), cel mai mare festival de muzica din Europa de Est, Glastonbury si Hard Rock Calling din UK si Sunburst din Malaezia. Atitudinea libera specifica brandului Tuborg si-a pus amprenta si asupra Green Fest, toate evenimentele organizate sub acest concept fiind adevarate manifeste impotriva rutinei, unde principiile fundamentale sunt reprezentate de show-urile live explozive, berea de calitate si atitudinea nonconformista.



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: