Roua n-mărmureşte
N-uimirea ce se zăreşte
De după miez de cer
De după adînc de lume
Copacii drumul umbrele întind
Agaţă cărarea, cea fără de-ntoarcere
Şi-napoi cufundă miezul pădurii
Cerul senin se-nclină
Se-nchină, pămîntul cînd răsare
Se-ncovoaie
Dureros spiritul se-nchide
Al timpului făgaş se scurge
Pe stînca veşniciei
Unde ochi nu vede
Şi minte nu pătrunde
Îndoit, şi astfel întreg
Strîmb, şi astfel drept
Gol, şi astfel plin
Umbra ca să treacă
Prin rouă şi ceaţă
Sensul se dezgheaţă
Făptuind nefăptuirea
Împlinitul prin nefăptuire se-mplineşte
