Dixie Krauser, stranepotul lui Johnny Weissmuller si unul dintre cei mai mari basisti pe care i-a avut vreodata Romania ( Phoenix, Pro MIsica, Florian din Transilvania) vorbeste cu simplitatea, eleganta si detasarea omului care le-a vazut pe toate, despre detentie, despre ce inseamna sa fii vedeta rock, dependenta de alcool si consum de droguri. Despre o experienta similara cu cea a lui Eric Clapton si puterea imensa a muzicii. Spunesitu.ro va prezinta povestile nestiute ale unor destine iesite din comun (www.spunesitu.ro)
A fugit in Germania in 1985, dupa ce ajunsese o vedeta rock aici. Si-a construit acolo un drum care s-a intersectat, nu de putine ori, cu nume celebre. Prima data a incercat sa fuga din tara cand avea 17 ani. A fost prins si a petrecut un an si sase luni construind Canalul Dunare-Marea Neagra.
Erlend Krauser a fugit in Germania, ascuns in boxe, odata cu ceilalti membri ai formatiei Phoenix. Fratele sau Dixie, a incercat sa fuga dupa cateva luni, a fost prins si a construit un an si sase luni Canalul Dunare-Marea Neagra
Cum e sa fi stranepotul lui Tarzan? Te-a marcat in vreun fel?
De unde stii tu chestia asta? (rade). Nu vorbesc despre ea, pentru ca nimeni nu ma crede. Nu m-a marcat in niciun fel, in afara de faptul ca stiu sa inot foarte bine. Probabil ca asta mi-a fost transmis prin genele pe care le am de la el.
Copiii, la scoala, nu strigau dupa tine: nepotul lui Tarzan?
Da’ de unde.... El a plecat in America cand era foarte, foarte tanar. A fost varul bunicii mele.
Si tu, si fratele tau mai mare, Erlend, v-ati numarat, printre fondatorii grupului Pro Musica, in 1973. Erati mici, mici de tot, 13 -14 ani, elevi ai liceului de muzica. Exista o traditie muzicala in familie?
Mama canta la pian, mai canta si acum, dar e un hobby. Tata e profesionist. A fost angajat al Filarmonicii Banatul si a predat la liceul de muzica. Chiar si acum, la 82 de ani, mai canta muzica vieneza veche. Are un cvartet, face muzica de camera si chiar mai dirijeaza din cand in cand. A fost si actor la Teatrul German din Timisoara. Cam atat.
Fratele tau, mai mare cu un an, chitarist al formatiei Phoenix, a fugit din tara in 1976, la 18 ani, ascuns in boxe, odata cu ceilalti membri ai formatiei. Familia nu a stiut nimic despre asta. Cum ai reactionat la aflarea vestii?
Dupa cateva luni am incercat si eu sa fug, numai ca pe mine m-au prins. Am facut un an si sase luni Canalul Dunare-Marea Neagra.
Ai incercat sa fugi inot, pe la sarbi?
Pe la sarbi, dar nu inot. Daca eram mai destept, inotam. Dar am incercat altfel, printr-o calauza, eram sase, si am avut ghinionul ca ne-a vazut un cioban, care a dat drumul cainilor. Ne-am ascuns intr-o balta, am stat acolo ore in sir, era noiembrie, dar n-am simtit deloc frigul. Senzatia de „action” era puternica, exact ca-n filme. Doi dintre noi s-au intors, ceilalti am continuat, dar ne-am ratacit. In cele din urma, ne-au prins. Eram in clasa a unsprezecea si tin minte ca, atunci cand ne-au anchetat la Securitate, dupa multe interogatorii, de diferite feluri, anchetatorul l-a sunat pe directorul liceului de muzica si l-a intrebat daca este dispus sa ma reprimeasca la scoala. Directorul a raspuns ca da, dar nu asta e important ci faptul ca, dupa doi ani, a fugit si el din Romania.
Ai fugit in Germania, pentru a fi alaturi de fratele tau si a canta impreuna cu el. Dar nu s-a intamplat asa. Niciunul dintre voi nu se pricepe la chimie si, in consecinta, chimismul nu a functionat, ai povestit tu, glumind despre asta. El este chitarist al formatiei James Last, tu ai cantat in tot felul de trupe, cu muzicieni foarte cunoscuti sau absolut necunoscuti. V-ati reunit abia acum trei ani, la Festivalul de jazz de la Timisora. A fost un moment extraordinar.
A fost un concert bun. Da, m-am mutat in Hamburg cu gandul de a face o trupa impreuna cu fratele meu, dar nu s-a potrivit. L-am regasit schimbat, iar eu nu eram obisnuit cu mentalitatea de-acolo. Nu pot sa spun ca el a fost de vina, sau ca cineva a fost de vina. Am renuntat la idee. Dupa 30 de ani, el s-a intors in Romania, la o reuniune a liceului, si-a dorit sa-l revada pe Ilie, ne-am mai intalnit si cu alti prieteni muzicieni, i-a placut atmosfera si s-a hotarat sa cantam impreuna, iar Marius Giura ne-a invitat la festival. N-a fost un proiect de trupa, a fost doar un proiect de concert. Nu stiu daca vom repeta experienta. El sta in Hamburg, eu stau acum in Ausburg. Imi ia la fel de mult timp sa ajung la el cat imi ia sa ajung la Timisoara.
Cu Mircea Florian in niciun caz. Vroiam, insa, sa stiu ce simti ca te reprezinta acum 100%, din punct de vedere muzical.
Trupa pe care o am in Ausburg, unde cant fusion si am imprimat patru CD-uri. Asta ma reprezinta. Dar nu inseamna ca nu imi place sa cant si alte genuri de muzica. De-asta particip la tot felul de proiecte si cant cu mai multe trupe. Cand am ajuns in Hamburg, nu stia nimeni de mine, aveam nevoie de bani si cantam in patru trupe deodata. Sigur, puteam sa aleg sa predau, dar nu aveam chef de asa ceva pe vremea aia.
Continuarea pe www.spunesitu.ro
