Trooper canta in deschiderea mega-showului Deep Purple de la Bucuresti, de pe 13 mai. Vor fi urmati de canadienii de la Monster Truck. Accesul in incinta Romexpo va fi permis de la ora 17.00. Organizator: Events. Sponsor: Ciuc.
“Noi, Trooper, am pornit la drum in urma cu mai bine de 20 de ani visand ca intr-o zi sa putem canta alaturi de acesti uriasi” spune solistul Alin Dinca. “Tin minte ca inca din primele saptamani de existenta am incercat sa cantam piese Purple. Ba chiar, mai tarziu, pe unele ne-am gandit sa le includem in concerte. Pot sa spun fara nicio exagerare ca Deep Purple a reprezentat pentru noi o adevarata scoala de muzica. Am invatat de la cei buni... iar acum se implineste si visul de a urca impreuna pe scena de la Romexpo. Imi este imposibil sa explic ce inseamna asta pentru noi si ce simtim de cand am aflat vestea. Prieteni, eu atat am de spus - 13 mai, Romexpo, Bucuresti. Zeii se intorc pentru ultima oara in Romania!
Don't worry
There's no hurry
Here we are
With all the time in the world”
In cei peste 20 de ani de activitate, Trooper a lansat opt albume de studio, un box set, o carte si un DVD, a cantat pentru mai mult de 600.000 de oameni, in peste 700 de concerte, a colaborat cu Blaze Bayley si a urcat pe scena alaturi de adevarate legende ale muzicii, precum Iron Maiden, Scorpions, Judas Priest, Whitesnake, Europe, Manowar, Nazareth, WASP, Prodigy.
Ultimii cinci ani au fost o perioada aglomerata pentru Alin Dinca (voce), Aurelian Dinca (chitara, clape, voce), Ionut Radulescu (bass, voce), Laurentiu Popa (chitara), Cristian Oftez (chitara), Ionut Covalciuc (tobe si percutie). In 2011 au lansat albumul de studio "Voodoo". A fost pentru prima oara cand o trupa romaneasca a lansat un album intr-un format neconventional - pe un stick ce avea atasata o papusa voodoo. Imediat dupa turneul de promovare al albumului "Voodoo", Trooper au intrat din nou in studio, si in 2013 au lansat albumul "Atmosfera", pentru care au organizat cel mai grandios concert de lansare din cariera lor. Turneul de promovare a fost unul lung si s-a intins pe durata a doi ani. Au organizat doua gale "Stelele Rockului Romanesc", la care au participat cele mai importante nume din scena rock. In 2016, la trei ani de la precedentul material, au lansat discul "In ziua a opta".
Deep Purple va da startul turneului „ Long Goodbye Tour” pe 13 mai la Bucuresti. Pe 12 august, trupa i se va alatura lui Alice Cooper in turneul din Statele Unite, care va porni din Las Vegas si se va incheia dupa o luna in Cincinnati.
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram