Pe turnul Chindiei
S-aşterne senin,
Din cer si din Stele
Ursitele vin.
În camera albă,
Cu flori luminată,
Urmaşul lui Vodă
Primeşte acum soartă.
Lunecând pe raze de soare-răsare
Şi scrutând cu gândul scâncet de pruncuţ,
Patru ursitoare merg de dimineaţă
La pruncul Vlăduţ.
Una dintre ele, cu ochii de crini,
Cată cu blândeţe către prinţul mic.
Şi rupe din stele două dintre patimi:
Dragostea de ţară, frica de nimic!
Alta, mai tăcută, cu neguri în ochi,
Vede peste timpuri războaie şi foc,
Ştie că în viaţă prinţul va avea
Sânge, oşti şi neamuri sub sabia sa.
A treia îi sapă în minte şi os
Carte de poveţe şi-i pune în coş
Chip cu frumuseţe şi înţelepciune,
Aprigă dreptate să facă în lume.
Ultima surată, cea mai înţeleaptă,
Stă şi priveşte, tace-nfricoşată.
Ştie că de-acuma, viaţă de-o avea,
Prinţul va decide singur soarta sa!
Căci doar o dată la o sută de ani,
Se naşte un vultur cu ochii văpăi.
Care e vifor între cruzii duşmani
Şi care-i tată pentru toţi ai săi.
