Versuri Tudor Gheorghe - Primavara

Sus, prin crangul adormit,
A trecut in taina mare, 
De cu noapte, risipit
Siruri de margaritare
Din panere de
argint,
Stol balai
De ingeras
Cu alai
De toporasi.
Primavara, cui le dai?
Primavara, cui le
lasi?
Se-nalta abur moale din gradina,
Pe jos, pornesc furnicile la drum.
Acoperisuri vestede-n lumina
Intind spre
cer ogeacurifara fum.
Pe langa garduri s-a zvantat pamantul
Si ies gandacii-Domnului pe zid.
Ferestre amortite se
deschid
Sa intre-n casa soarele si vantul.
De prin balcoane
Si coridoare
Albe tulpane
Falfaie-n soare.
Ies
gospodinele,
Iuti ca albinele,
Parul le flutura,
Toate dau zor.
Unele matura,
Altele scutura
Colbul din
patura
Si din covor.
Un zarzar mic, in mijlocul gradinii,
Si-a rasfirat crengutele ca spinii
De frica sa nu-i cada la
picioare 
Din crestet, valul subtirel de floare.
Ca s-a trezit asa de dimineata
Cu ramuri albe - si se poate spune
Ca-i pentru-ntaia oara in viata
Cand i se-ntampla-asemenea minune.
Un nor sihastru
Si-aduna-n poala
Argintul tot.
Cerul e-albastru
Ca o petala
De miozot.
Soare crud in liliac,
Zbor subtire de gandac,
Glasuri mici 
De
randunici,
Viorele si urzici...
Primavara, din ce rai
Nevisat de pamanteni,
Vii cu mandrul tau alai
Peste
cranguri si poieni?
Pogorata pe pamant
In matasuri lungi de vant,
Lasi in urma, pe campii,
Galbeni vii 
De
papadii,
Balti albastre si-nsorite
De omot topit abia
Si pe dealuri mucezite
Araturi de catifea.
Si porneste
departe-n sus
Dupa iarna ce s-a dus,
Dupa trena-i de ninsori
Asternuta pe colini...
Drumuri-nalte de cocori,
Calauzii cei straini,
Isi indreapta an cu an 
Pasul tainicsi te mint
Spre tinutul diafan
Al campiilor de-argint.
Iar acolote opresti 
Si doar pasul tau usor,
In omat stralucitor,
Lasa urmei viorii
De condori imparatesti
Peste albele stihii...
Primavara, unde esti?