Adi Despot a fost audiat la Parchetul General

de Cristi Nedelcu

Adi Despot a fost audiat la Parchetul General


Adrian Despot, solistul Vita de Vie, a fost audiat la Parchetul General in calitate de martor. Mai jos aveti declaratia sa conform hotnews.ro:

"Stiam ca in noaptea de 30/31.10.2015 urma sa aiba loc un concert al formatiei Goodbye to Gravity in clubul Colectiv, iar eu sunt prieten cu membrii formatiei, respectiv Pascu Alexandru, Vlad Telea, Mihai Alexandru, Enache Cristian si Andrei Galut. La momentul cand am ajuns eu in club, totul era deja instalat si pregatit pentru inceperea concertului. De la Andrei Galut stiam ca urmeaza sa fie folosite si artificii in cadrul concertului, dar mai multe aspecte nu am intrebat. Eu m-am dus singur la acest concert, neinsotit.

Eu am cantat in Colectiv de mai multe ori si am remarcat cei doi stalpi de sustinere ai pasarelei tehnice ca sunt imbracati intr-un burete, aproximativ de la inaltimea de 1,90 - 2,00 metri. Nu-mi aduc aminte ca si tavanul sa fie acoperit cu un burete similar. Nu am remarcat in interiorul clubului sa fie amplasate materiale specifice stingerii incendiilor, tip extinctoare etc.

M-am asezat pe o canapea, iar vizibilitatea imi era obturata de un perete fals, din rigips, de aproximativ 2 metri inaltime, care este amplasat intre backstage si sala. Efectiv, este asezat acolo pentru ca publicul sa nu poata vedea backstage-ul. La randul meu, nici eu nu vedeam publicul, nici pasarela cu stalpii de sustinere, pentru ca nu aveam vizibilitate. Din pozitia in care ma aflam, eu vedeam doar o portiune din scena, nu puteam vedea stalpii de sustinere, pasarele pe care sunt amplasate proiectoarele si nici persoanele din public. La un moment dat, in timp ce stateam pe canapea, l-am auzit pe solistul trupei spunand ceva de genul 'a luat foc!'.

M-am ridicat de pe canapea sa vad ce se intampla, deoarece muzica se oprise, si am vazut ca tot tavanul de deasupra scenei luase foc. Nu am remarcat ca cineva sa incerce sa stinga incendiul. Mi-am luat hainele din cuier, am alergat catre iesire, iar in momentul in care am ajuns in dreptul iesirii, mai exact la intrarea in containerul de la accesul in club, iar acolo era foarte multa lume, dar nu se putea iesi. S-a creat o ambuscada la intrarea in container, deoarece multe persoane erau deja cazute pe jos, iar din spate erau alte persoane care impingeau. La randul meu, si eu am cazut, iar sub mine mi-am dat seama ca se aflau mai multe persoane. Peste mine au cazut mai multi oameni si am ramas prins in acea ambuscada"

La un moment dat, s-a simtit un val de aer, am remarcat o flacara foarte mare, iar de sus cadeau bucati de burete ars si lemn ars. La un moment dat, am auzit zgomote din exterior, ca si cum cineva incerca sa sparga peretele si sa creeze o iesire. Atunci, am simtit ca presiunea corpurilor omenesti de deasupra mea s-a slabit, si am dedus ca cineva reuseste sa scoata oamenii din interior.

M-am ridicat la randul meu si am plecat taras spre iesire. M-am uitat in spatele meu, in club, si nu am mai vazut nicio persoana. Pana am ajuns la iesire, am reusit sa trag o fata afara, care era constienta. La iesirea afara, am vazut aproximativ 30 de persoane, unele care suferisera arsuri, iar alte persoane erau sanatoase. Nu am observat nicio persoana decedata"



Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: