Sfintit Cu Roua Suferintii
Cind lumea se preschimba-ntr-o umeda-nchisoare
In care-n van speranta, biet liliac se
zbate
Lovindu-se de ziduri, cu-aripi sovattoare
Si dind mereu cu capu'-n tavanele surpate
Deodata, minioase, prind clopote sa
sara
Si catre cer urla-ngrozitoare
Lungi si nesfirsite convoaie mortuare
Incet si fara muzici prin suflet trec mereu...
M-ati
sfintit cu roua suferintii
Si mi-ati pus venin in singe
Iar speranta-nvinsa plinge
Ca sufletul meu
Si muta-i gura-dulce a
altor vremi
Cind timpul creste-n urma mea
Iar eu ma-ntunec!
E-o ora grea si mare
Aripile-mi negre in ceruri
se-ntind
Astfel lume amuteste la-ntunecari solare
Astfel mare amuteste vulcane cind s-aprind...
Cind prin a vietii visuri ostiri
de nori apar
A mortii umbra slaba cu coasa si topor
Tacetil cumtac in spaima, crestinii din popor
Cind evul asfinteste si
sumnezeii mor!
Se mistuie-n moarte si durere
Vapaia care-n mine a stralucit
Ciudata intristare ce creste ca sie
marea
Pe-un tarm stincos, pustiu...
Peste flacari, peste fumuri, pe cadavre descarnate
Pe cimpii deserte, pe altare
profanate
Vino, s-asezi pe ele tronul tau de oseminte
Inalta-te in culinea fumegindelor morminte!
Caci eu nu ma las inrobit de
tine,
Crestine!
