Cine suntem cu adevarat?

de METALHEAD Morrison

Cine suntem cu adevarat?
Cu totii ne dorim ca la finalul zilei, atunci cand tragem linie si socotim minusurile si plusurile ultimelor ore, sa sfarsim prin a zambi multumiti si sa adormim fericiti.

Aleksandr Soljenitin reuseste sa ne convinga, in carticica sa O zi din viata lui Ivan Denisovici, ca si un ocnas are acest drept si, cu noroc, chiar si el poate avea o zi fara necazuri, aproape fericita. Pentru Denisovici o astfel de zi este una cu multe noroace: nu a fost trimis la carcera, echipa sa a scapat de pedeapsa, la pranz a ciupit o portie de mancare in plus, a muncit cu spor, si-a cumparat tutun si nu a cazut bolnav la pat. A scapat si astfel a trecut o zi aproape fericita.

Cu atat mai multe motive de fericire am avea noi, cei care suntem liberi. Iar noi, datorita libertatii noastre, cautam sa fim nu aproape, ci pe deplin fericiti. Dar cu ce se deosebeste o zi din viata noastra cu o zi din viata lui Ivan Denisovici?

Si noi ca si el suntem doar niste angrenaje intr-un mare sistem. Nu ne parasim locul aproape niciodata pentru ca altfel s-ar duce dracului intregul sistem. Iar sistemul este viata noastra.

Ce au ajuns vietile noastre?

Suntem cu totii o suma de acte identice. Cu totii ne trezim dimineata, unii mai devreme decat altii, iar apoi plecam spre serviciu unde facem cu totii aceleasi lucruri. Ne bucuram daca stam doar 10 ore in loc de 12 (sau 8 in loc de 10). La finalul programului, ne suim in masini, ne enervam in trafic, injuram din nou ca nu gasim loc de parcare si, in sfarsit, seara tarziu intram in casa. Si astfel curg, pentru cei mai norocosi, 5 din cele 7 sfinte zile ale saptamanii.

In a sasea zi, plecam la munte. Pana acolo, ne enervam din nou pe drum, la parcare, la cazare. Sau, dimpotriva, avem micile noastre bucurii. Ne consideram aproape fericiti pentru ca am taiat calea la mai toate masinile din fata, ca am mers pe contrasens, si ca, in general, am ajuns mai devreme cu jumatate de ora decat ceilalti la cabana rezervata.

Duminica seara, cand ajungem in sfarsit din nou acasa, suntem pe deplin fericiti ca am reusit "sa evadam" din cotidian...

Am ajuns cu totii nu fel de Sisif inconstient. Nici macar nu mai avem constiinta faptului ca nu facem decat sa rostogolim la infinit aceeasi piatra. Si nici nu ne dam seama cat de legati suntem de acest bolovan. In schimb, impingem cu totii la el, pe ritmuri tot mai diverse si indopandu-ne cu substante tot mai rafinate. Ele ne dau iluzia libertatii si a fericirii.

Un Sisif revoltat pentru o zi

Am avea insa puterea sa ne rupem si sa evadam din aceasta rutina? Si cum reactionam cand acest lucru se petrece, cand trecem de socul ruperii lantului sisific? Stim oare ca exista viata si dincolo de micul nostru univers in care ne invartim zilnic?

Si, ce viata! Lumea nu se rezuma la vecinii sau la colegii cu care dam nas in nas zilnic, asa cum nu se termina nici in orasele pe care le locuim. Suntem cu totii doar niste angrenaje, niste simple rotite. Nu indraznim sa ne sustragem sistemului pentru ca tot ce este "in afara" ne sperie. Aproape toti cei care au evadat din sistem au fost catalogati si etichetati ca "mecanisme defecte, adica doar niste piese stricate".

Ce situatie ironica! Liberi fara a fi liberi, ne consideram fericiti fara a sti ce este fericirea. Cultura ne intretine orgoliul si ne creeaza toate iluziile de care avem nevoie pentru a ne considera speciali, autentici si deosebiti. Unici, intr-un cuvant.

Pentru cei care nu mai au timp nici macar sa mai rasfoiasca o carte, dar strabat erudit zilnic mass-media de la un capat la altul, publicitatea provoaca iluzia unui viitor imbelsugat, trait in cea mai mare libertate. Televiziunea, radioul si cu muzica de pe CD -uri ne intretin singuratatea, iar Internetul ne da posibilitatea sa credem ca putem fi orice, oricine, oricand.

Insa, daca vreti sa vedeti ce si, mai ales, cine sunteti cu adevarat, deconectati-va de la tot ce reprezinta obisnuinta si sistem in viata voastra. Sau macar plecati de la serviciu in mijlocul programului, fara sa spuneti nimic nimanui...

Ziare.com


Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter

Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!


Ne gasesti si pe Instagram


Concerte recomandate: