Cand am avut prilejul in vara lui 2010 sa asist la unul dintre cele mai memorabile concerte sustinute vreodata la noi, si anume ziua Big 4 de la Sonisphere, eram foarte incantat de faptul ca urma sa-mi vad trupa preferata - ''Tallica si inca doua la care tineam mult - Megadeth si Anthrax.
Spre rusinea mea, nu eram foarte familiarizat cu Slayer si nici nu ma atragea foarte tare muzica lor. Nici pana astazi nu-mi pot explica de ce.Cu toate astea, ziua aceea memorabila a fost decisiva pentru mine. Si am simtit pe pielea mea ce inseamna Slayer. Am fost convertit. Definitiv.
Pe cine ai putea sa lauzi mai intai in trupa aia? Pe Dave Lombardo, unul dintre cei mai buni tobosari din metal? Pe Kerry King si Jeff Hanemann, doi chitaristi remarcabili, masini de riff-uri brutale si de solo-uri haotice (intr-un sens cat se poate de pozitiv)? Sau pe Tom Araya cu a sa prezenta enigmatica pe scena, acel zambet usor infiorator si acea voce dura si incofundabila pentru intreg genul metal? Toti patru au format pe scena ceva ce a semanat cu o executie. N-a fost nevoie de foarte multe cuvinte - muzica a vorbit in locul lor - noi suntem Slayer si timp de o ora o sa va tinem in suspans cu cele mai brutale si spectaculoase piese ale noastre.
Si bum! asta a fost. N-au fost pauze, n-au fost momente moarte. Doar thrash-metal venit de la regii genului. Piesa dupa piese, una mai intensa ca alta, totul s-a ispravit triumfator cu clasica Raining Blood, nu inainte de a bifa toate bijuteriile prezente in discografie - Angel of Death, South of Heaven, Seasons in the Abyss, Chemical Warfare, Mandatory Suicide, Jihad, Disciple si chiar bucati de pe ultimul album, precum World Painted Blood sau Hate Worlwide.
Poate ca Slayer nu sunt tocmai trupa care sa fi incercat prea multe experimente in cariera lor. Au preferat sa mearga la sigur si sa se concentreze pe ce fac mai bine. Partea importanta este ca albumele lor nu suna insa la fel si ca au stiut sa-si dezvolte sound-ul pe masura ce anii treceau. Faptul ca pana si astazi dupa 30 de ani ei sunt mai mult decat relevanti o demonstraza fanii. Cred ca reactia lor la absolut orice concert de absolut oriunde pe planeta vorbeste de la sine. Si nu poti sa nu respecti asta.
Mi-aduc aminte ca in preajma festivalurilor Sonisphere, Araya avusese niste probleme de sanatate. Ba revenise dupa operatia la coloana vertebrala, ba avea probleme cu gatul, anulase chiar unul sau doua concerte. Si totusi s-a mobilizat excelent si din punctul meu de vedere, concertul lor de la Bucuresti sunand mai bine chiar si decat dvd-ul de la Sofia. Acum, la doi ani distanta, un alt membru are ceva ghinion cu starea de sanatate. Stim cu totii ce probleme a avut Hanemann cu paianjenul si cu fasceita necrozanta. Cu toate astea, omul lupta sa revina pe scena. Intre timp este inlocuit de Gary Holt de la Exodus care face o treaba foarte buna din ce am vazut eu din inregistrari. E de admirat ca orice obstacol ar intampina, Slayer merg mai departe. In general imi plac genul asta de formatii, pline de integritate care nu se lasa cu una cu doua si fac orice compromis este necesar pentru fani, pentru concerte. Daca mai au si o muzica asa bad-a*s cum e in cazul de fata, cu atat mai bine.
Sa vina Slayer ! \\m/
Dacă vreți să vă înscrieți la newsletterul METALHEAD și să aflați primii ce trupe mari vin în România, dați un click aici: METALHEAD Newsletter
Intra si pe Canalul de Whatsapp METALHEAD si afla prima oara cine canta in Romania!
Ne gasesti si pe Instagram
